Club de Teatru

Activitatea de interpretare a unor roluri măreşte capacitatea de observaţie, memorie şi creativitate, dezvoltă limbajul şi spiritul de joc colectiv, contribuie la manifestarea impulsurilor emoţionale, îmbogăţind astfel viaţa artistică a copiilor. În plus, îi ajută pe copii să înveţe să gândească empatic. Jocul de roluri le permite copiilor să treacă, în mod simulat, desigur, printr-o paletă largă de sentimente şi, mai important, îi învaţă cum să îi respecte pe ceilalţi participanţi la activitate: nicio piesă de teatru nu va fi reuşită decât dacă toţi actorii vor învăţa care e rolul fiecăruia dintre ei, vor ţine cont de când e rândul cuiva să fie în centrul atenţiei şi când e rândul lor etc. – într-un cuvânt, vor învăţa să fie mai atenţi la celilati şi să lucreze mai eficient cu aceştia. Prin teatru, elevii sesizează strânsa legătură între valorile etice şi cele estetice, între artă şi realitate, totul în timp ce dau frâu liber fanteziei şi spiritului creator.