Parteneriat umanitar cu Organizația Concordia

Olga Gudynn International School și organizația umanitară Concordia au pus bazele unui parteneriat de durată care vizează organizarea de evenimente comune, serbări, jocuri sportive, sponsorizari – activităţi care să apropie copii din cele două instituţii şi să le dea şansa să se cunoască – o şansă pe care altfel poate că nici unii dintre ei nu ar fi avut-o. Această colaborare îi are în centru pe copiii din cele două organizaţii, propunându-şi să creeze legături care trec dincolo de diferenţele de clasă socială, şansă, rasă sau venit.